Rocateach

Am venit din vacante! A inceput scoala! Ne-au plecat unii dintre copii la facultate! Vine toamna…si cel mai rau…vine iarna! Iarna Canadiana! Care speram sa fie mai “cumsecade” anul acesta.

Dar hai sa facem un mic rezumat la ceea ce ati raspuns – cei care ati rupt putin din timpul vostru si ati completat chestionarul. Raspunsurile au fost in jur de douazeci si doua la suta din numarul email-urilor trimise – ceea ce este foarte bine pentru un “survey”.

Anul acesta am sarbatorit 5 ani de cand am inceput nu numai scoala din Hamilton ca instructor dar si deschiderea CLUBULUI COPIILOR – HORA – Heritage of Romanian Association.
Chestionarul a fost anonim si pentru cei/cele care v-ati adresat ca si cum as fi stiut cine a scris am rugamintea sa ma contactati in mod direct pe email. Mai ales cele/cei care v-ati aratat disponibilitatea in a ne ajuta. De asta intradevar este cea mai mare nevoie mai ales pentru CLUB unde totul facem cu o mana de voluntare.

Cele cinci actiuni majore pe care le organizam cu CLUBUL se pare ca au fost mult pe placul celor mici. Am adaugat la sugestia unei mamici anul acesta si mersul cu bicicleta in parc care a fost…pot spune pe locul 3 in preferintele celor mici. Cea mai favorita activitate a CLUBULUI a fost fara doar si poate ZIUA COPILULUI.
Nici nu este de mirare, activitatea care a implicat cei mai multi bani a iesit cel mai frumos. Dar acest lucru a fost posibil pentru ca a existat in primul rand un grup de 10 persoane care au pus la cale “Gala de strangere de fonduri”, au fost multe ore de munca si peste 80 de persoane care au fost de acord sa plateasca bilete de intrare. Asa am reusit sa facem o zi a copilului in care sa facem fericiti peste 100 de copii. In plus sa nu uitam Parohia din Hamilton care ne-a oferit GRATUIT atat sala pentru gala cat si ferma pentru organizarea zilei copilului. De asemenea au fost 6 organizatii care au donat cadourile pentru licitatie, cat si AREC si RBNS care au facut donatii pentru acest eveniment. Toate aceste lucruri se fac cu foarte multa munca si nimic de calitate nu se poate organiza doar cu PREZENTA! Din nefericire!

Pe locul doi ca eveniment favorit a fost CRACIUNUL. Spectacolul filarmonicii, mesele pline cu bunatati de Craciun, toate cu bunavointa romanilor, fie ei cu sau fara copii, cadourile pe care le-au primit toti cei mici de la Mosul…au fost posibile cam in aceleasi conditii ca si in cazul Zilei Copilului.
Ma bucur sa vad ca pe an ce trece putem sa facem lucruri din ce in ce mai frumoase impreuna si asta este cel mai imbucurator lucru pentru mine. As vrea ca acest CLUB al copiilor romani sa continue si sa putem sa organizam evenimente dedicate copiilor unde ei sa poata socializa si distra pe masura.

Cam atat despre CLUB! Haideti sa discutam si despre ce ati avut de spus legat de scoala de Limba Romana, de 5 ani in Hamilton si in al doilea an in Oakville.

Asa cum am mai spus CLUBUL si SCOALA sunt doua lucruri total diferite si fara legatura in ceea ce implica obligatia de participare reciproca la una dintre ele. Poti sa participi la toate orele de romana dar sa nu participi la nici un eveniment al clubului. Asa cum poti sa participi la Grupul de dansuri dar sa nu treci niciodata pe la scoala de Limba Romana.

Daca CLUBUL si tot ce facem se realizeaza cu munca voluntara, donatii sau bunavointa unor romani sau organizatii romanesti, ceea ce facem la scoala este pur subordonat regulilor de scoala din Canada, “Bordul Educatiei” fiind cei care platesc pentru aceasta scoala.

Deci trebuie sa va spun de la inceput celor care v-ati aratat nemultumirea ca nu fac religie, CA ACEASTA SCOALA NU ESTE DE RELIGIE. Guvernul Canadian plateste pentru a invata limba nu religia. Clasa trebuie sa aiba cel putin 24 de copii inregistrati si cel putin 18 care sa participe pe parcursul anului la scoala ca ea sa nu fie desfiintata. Acestea sunt reguli de scoala canadiana si noi ca limba internationala ne supunem la aceleasi reguli. Deci participarea la slujbe si subordonarea mea in fata Preotului si a Consiliului este scos din discutie din start. Asta pentru ca forul meu tutelar, adica cei care ma platesc sunt “Bordul de Educatie” si nu BISERICA. La cererea parintilor am organizat scoala acolo in cadrul Salii Romanesti dar scoala se poate muta intr-o scoala publica oricand. Un exemplu este scoala din Oakville unde nu a existat o sala sau biserica romanesca unde sa ne putem desfasura orele.

Nu se face scoala cand sunt sarbatori , long week-end sau vacante. Exista o curicula pe care orice parinte care are copilul inregistrat la scoala o poate vedea. Nu este publica dar cei care au cerut-o au primit-o fara vreo problema. In plus in urma parerilor lor am mai schimbat una alta in cadrul ei.

Multumesc pentru ideile primite de la voi. Au fost de mare ajutor pentru mine. Este important sa vad exact cam ce va interesaeza sa fac in cele doua ore si jumatate.Nu putem sa avem doua sau trei profesoare pe grupe de varste din motive pe care deja le-am enuntat dar cu certitudine putem sa lucram pe grupe de varsta. Sa facem acelasi topic pentru toti pe nivel diferit. Sa ii oblig sa vorbeasca romaneste si sa participe mai activ. Daca anul trecut am mers cu scrisul pe hartii care ramaneau aproape de fiecare data prin clasa…asta de unde si interesul parintelui cu ce au facut ei acolo…de anul acesta avem caiete pe care scriem la fiecare intalnire TEMA ZILEI. Acolo o sa vedeti ce am discutat si ce au dorit ei sa scrie.

Corect! Venitul cu ipod-ul, i-phone-ul sau chiar acceptarea copiilor care nu stau la locurile lor si nu se concentreaza deranjand a fost vina mea. Nu am vrut sa am discutii disciplinare cu parintii dar cred ca firesc era sa imi spuneti ce nu va convine. Unii copii vin acolo chiar sa invete ceva iar eu trebuie sa le asigur linistea si sa pastrez disciplina in clasa. Retragerea copilului de la scoala pentru ca nu i se permite sa fie indisciplinat nu este o solutie, cred eu. Sper din tot sufletul ca asta nu s-a intamplat!
La scoala cum stiti sunt inscrisi copii de la 4 la 12 ani. Clasa este mixta de acord, dar cred ca totusi cei mici daca vin de la 4 ani vreme de 5 ani cu certitudine raman cu ceva.Unii vorbsec fluent in Limba Romana dar nu toti, mai ales cei care au fost nascuti in Canada. Invata usor sa scrie si sa citeasca in Limba Romana dar asta se face cu mult exercitiu nu venind o data la doua luni la scoala. Invatam despre Romania, traditii, ziua Romaniei, citim din Cosbuc si vorbim de Eminescu…dar nu putem sa spunem ca facem geografia sau istoria Romaniei. Este exact cum au spus unii dintre voi: “cate ceva din fiecare…sa aiba macar o idée”.

Sa aibe fun invatand lucruri interesante specific varstei. Sa cunoasca poezii si cantece. Sa citeasca povesti in Limba Romana. Scenete si teatrul de papusi in Limba Romana. Integrarea copilului intr-o microcomunitate care apartine culturii romane. Sa asculte muzica romaneasca si sa vizioneze filme romanesti pentru copii. Concret asta inseamna orice activitate care ii poate pune in contact cu limba si cultura parintilor lor. Cam astea sunt asteptarile pe care trebuie sa le aveti de la ceea ce se intampla la scoala de romana.

Imi pare bine ca in general vad o atmosfera foarte pozitiva si incurajatoare ceea ce ma face sa cred ca ceea ce facem este cautat de catre parinti si acceptat de cei mici.Activitatile vi s-au parut interesante, atractive,si interactive. In final copii si bunici s-au bucurat laolalta.

Nu uitati sa tineti legatura cu noi:

Pe email : covacigaby@gmail.com
Facebook: ROCATEACH
Website: www.rocateach.com

Numai de bine!

Viata in alb si negru…

Parintele Nicolae Tanase este un popa 100%. Ba poate chiar o 1000%. Este un duhovnic care crede cu tarie in Dumnezeu, este un Manager innascut, este un Leader incontestabil pentru comunitatea sa, este un tata iubitor pentru cei sase copii ai sai si un Tata drept si grijuliu pentru cele citeva sute de copii pe care ii are in ingrijire. La dreapta sa a stat si sta neclintita Maria Tanase. Maria este Preoteasa care isi intelege pe deplin indatoririle si care sustine probabil jumatate de stradaniile si munca Preotului Tanase.
“Parintele” – cum il alinta satenii – este un om subtirel, inalt, brunet, cu o barba mare si plete duhovnicesti, intotdeauna imbracat in straiele sale monahale si cu ochelarii pe nas, tot timpul grabit, tot timpul in alergatura dintr-un loc in altul si prea putin dispus sa “stea la povesti”. Este un om ocupat, care nu uita ca are sute de copii in grija. El nu uita niciodata nimic. Te priveste drept in ochi, fara ocolisuri si fara fatarnicie si-ti spune ce gindeste. Iar daca are ceva de criticat la tine, te critica “pe fata”, parinteste, crestineste, fara multe menajamente, dar ce e mai important, fara rautate. Nicu Tanase este un om bun iar Dumnezeu l-a ajutat si il ajuta in continuare. Este Omul care a reusit sa atraga simpatia Divina asupra sa. Si desi Dumnezeu il iubeste, nu l-a luat la el. Sau poate nu a reusit sa-l ia la el. Prin ’85 niste “baieti buni” i-au pus un camion nesemnalizat in cale, pe o sosea, noaptea tarziu. Parintele venea de la drum lung, obosit si cu vederea slabita, caci de pe atunci purta ochelari cu dioptrii multe. Maria, Preoteasa, era in dreapta lui, pe “locul mortului”. Masina preotului a intrat in plin in camionul cu luminile stinse – dupa o incercare tirzie si nereusita de a frana. Impactul i-a lasat pe amindoi intr-o balta de singe, plurifracturati, politraumatizati. Niciunul nu avusese centura de siguranta – nu era obligatorie pe vremea aceea – si amindoi s-au lovit puternic de volan respectiv de bordul masinii. Parintele s-a ales si cu o fractura de masiv facial – pe linga altele “minore”. Preoteasa s-a “telescopat” si a ajuns “mai scurta” din cauza fracturilor femurale bilaterale, cu oasele “incalecate”. Groaznic! – mi-am zis cind i-am vazut – si vazusem multe, acolo, la Azuga, la Spitalul “de oase”. Au urmat ore lungi de operatie, tije, suruburi, imobilizare, recuperare. Preoteasa saraca, a fost destul de rau. Dar i-a ajutat Dumnezeu, doar si prin faptul ca ne-a lasat pe noi sa ne facem treaba bine. “Vracii” te pot ajuta daca nu se impotriveste Dumnezeu, pentru ca pina la urma, EL hotareste. Eu nu pot spune ca sunt bigot sau ca nu gindesc rational. Pot insa spune ca daca “nu vrea Dumnezeu”, poti muri din lucruri foarte simple, sau, invers, “daca vrea”, in mod paradoxal poti scapa cu viata din situatii foarte complicate. Depinde de “karma”. “Nicule – i-am zis atunci – voi il slujiti pe Dumnezeu imbracati in negru, noi slujim viata – imbracati in alb – vezi ca si astia in alb sunt buni la ceva…”. “Da dar tot Dumnezeu e mai tare” a zis. Si a ris. Am ris si eu, stiam ca asa e, dar el scapase, era viu si si-a luat Maria acasa vie. Asta era cel mai important. Seful meu, si ceilalti doctori erau si ei foarte multumiti. M-am revazut apoi dupa citeva luni cu Nicu Tanase “Cel-Tenace” – care era in plina constructie. Isi construia biserica in continuare. Nu se lasa, Securitatea “il avertizase”, abia scapase cu viata, dar el nu se lasa. “Am bagat 10 vagoane de ciment in biserica asta doctore…P’asta n-o sa poata s-o darime E ca un buncar”…
Ceausescu darima biserici – si EL, un popa razvratit ISI CONSTRUIA O BISERICA! ASTA TUPEU!.
Comunismul era inca in forta iar Nicu’ umbla cu traista in spate prin tara si aduna donatii pentru visul sau – Biserica de la Valea Plopului, Prahova. “Trebuie sa fac bani doctore, nu pot sa abandonez biserica acum, trebuie s-o termin.” Si si-a facut un atelier de sculptat mobilier bisericesc. A gasit mesteri, studenti, artisti si pe toti i-a pus la treaba. Managerul Nicu Tanase era un fenomen. “Facea bani din piatra seaca”, cu o tenacitate iesita din comun. El trebuia sa termine ce incepuse. Dar nici “dusmanu’” nu dormea – i-au dat foc la atelier…”a ars tot doctore, tot…si sculele s-au contorsionat de atita foc”, plingea Preotul. Am fost si am vazut. Cenusa si disperare. Dar credinta lui Nicu a fost mai tare. S-a ridicat din cenusa atelierului sau si a mers mai departe. El il avea pe Dumnezeu aliat. Apoi au venit cu ordin si cu buldozere sa-i darime biserica. A iesit cu scandal, satenii acolo au un tata – iar Tatal lor nu poate fi suparat de militieni. Au iesit cu mic cu mare, cu furci si topoare, sa-si apere biserica. Militienii s-au retras, iar biserica a ramas. Au trecut apoi anii si a trecut si comunismul. Nicu a reusit sa termine biserica si s-o si picteze – si pe din’nauntru si pe din afara. Am ramas cu gura cascata cind am vazut. M-am dus la el cu ceva ajutoare – care oricind sunt binevenite. “Au trecut zece ani de cind n-ai trecut pe aici doctore” – m-a dojenit Parintele, “si probabil vor trece alti zece pina cind o sa mai vii pe aici” – a adaugat el, cu mahnire in glas… Ce sa-i fi spus?…Ca am o viata complicata si ca desi muncesc mult, fac incomparabil mai putine lucruri decit face el? M-a luat apoi si mi-a aratat. S-a apucat sa tipareasca carti bisericesti, sa traduca, sa scrie. A ajuns si editor. A primit de la oameni de bine computere, au venit studenti de la Bucuresti sa-l ajute, si a mers mai departe. Apoi a inceput sa construiasca case pentru copii strazii. Avea pe atunci 164. Am mers si am vazut case, masini de spalat, hainute puse la uscat, sala de mese, copii frumusei si bine ingrijiti, spalati. Apoi am asistat la o slujba. Am stat si de vorba, de una de alta…Nicu Tanase e avid de cunoastere, iti cere parerea direct si tot asa de direct iti spune ce parere are el, prin prisma invataminetelor bisericesti. Desi pare, Nicu nu este anacronic. Este la curent cu ce e in lume iar internetul nu este un secret pentru el. Are pagini web si se ingrijeste si de ele. Am plecat de acolo pe inserat, socat si uimit in acelasi timp. Asta DA popa!. De atunci, cind vad cite un “surogat de popa”, care n-are nici o treaba cu Dumnezeu, imi aduc imediat aminte de Nicu Tanase, tatal a sute de copii. Pentru mine, un popa trebuie sa aibe un suflet mare cit o biserica si cinci orfelinate. Asta e “standardul” meu…”Meseria” asta nu se poate face “pe jumatate” si nici daca esti motivat material. Tanase este un popa sarac, pentru ca tot ce primeste, da mai departe – dar este extraordinar de bogat sufleteste. Sute de copii – ajunsi adulti – ii datoreaza lui Viata. Sute de copii amarati, abandonati, parasiti de parintii lor, au gasit ani in sir, un acoperis si o mancare calda, un pantofior sau o caciulita, prin grija unui Om. Statul roman il ignora, politicienii romani sunt prea “ocupati” cu imbogatirea zilnica ca sa aibe timp de niste copii sarmani. Tanase insa stie – si culmea – si poate sa se ocupe de ei.
Cei zece ani au trecut demult, Valea Plopului a ramas departe catre soare – rasare, undeva in urma avionului cu care am plecat. De atunci viata noastra s-a modificat radical, traim intr-o alta lume si dupa alte reguli, dar omenia si credinta poporului nostru nu le putem uita. Sunt multe rele in tara aceea, dar oamenii care sunt buni, sunt foarte buni. Iar dintre cei foarte buni, sunt unii care exceleaza. Asa ar trebui sa fim cu totii – sau macar toti duhovnicii pe care ii avem. Si atunci si Dumnezeu ar putea fi de partea noastra. De aici din Canada, au existat si exista oameni de bine care au auzit de Nicolae Tanase. Ce este imbucurator este ca macar putin, suntem si noi in stare sa-l ajutam iar copii aceia se vor bucura de cadouri. Cu timpul, vom incerca sa facem mai mult.

Alecu Covaci

A fost odata ca niciodata … ca de n-ar fi fost, nici eu n-as fi avut ce posta aici …

A fost odata anul trecut o intalnire intre mamici cu copiii impreuna si ne tot gandeam noi…ca niste zane bune…cum sa-i facem pe cei mici sa ajunga in lumea frumoasa a jocurilor si bucuriilor. Si am tot dezbatut noi pret de citeva ore ajungand la concluzia ca desi obiectul nostru de activitate era “ Pastrarea Limbii si Traditiilor Romanesti” sa imprumutam ceva de la canadieni, in modul de colectare a fondurilor.
Sunt multe lucruri pe care eu le iubesc in Canada si cateva care nu imi plac. Din cele pozitive imi place ca nicodata nu mi-au cerut bani la scoala copiilor mei – in mod direct. Va mai amintiti de acea contributie scolara anuala in Romania si multiplele…”maine trebuie sa ducem 2 lei pentru …”? In Canada in schimb atunci cand vor sa stranga bani pentru ceva, gasesc actiuni in care te atrag sa participi, gasesc un mod in care sa vezi un sens al banilor pe care ii dai si in plus primesti ceva in schimb care este iarasi foarte important, psihologic vorbind.
In Romania noastra, la scoala, nu numai ca eram frecvent jegmaniti pe diverse directii… spaga – cadouri pentru profesori… dar de cate ori era ceva in jurul unei actiuni de caritate, nu te gandeai decat la cei care fac bani pe urma celor care iti cer banii.
Odata stabiliti in Canada, unii din noi am adoptat stilul Canadian si in activitatile de “fundraising” care au suferit modificari radicale fata de ceea ce faceam in Romania. Aici parca spunem “Thank You” mai frecvent, suntem mai politicosi si mai indatoritori celor care ne ajuta, fie si cu putin.
Dar sa revenim la subiect – organizarea pentru al doilea an a Zilei Internationale a Copilului. Pentru cei care nu stiu – noi organizam pentru copiii romanilor canadieni patru evenimente pe an in care incercam sa ii strangem pe cei mici impreuna, sa se joace, sa isi faca prieteni si pe cat posibil sa vorbeasca romaneste intre ei. De asemenea incercam ca aceste evenimente sa fie deschise tuturor copiilor romani de aici – deci sa le sponsoram – si sa nu existe nici o taxa de participare.
Cum Ziua Copilului este cel mai mare eveniment din cele partu anuale, si este desfasurata pe durata a doua zile, ne-a venit idea de a organiza o “Gala de Strangere de fonduri”. Nu a fost usor, au fost mai multe impedimente, dar am trecut peste ele. Fiecare proiect are o idee de inceput ca apoi dupa multe discutii sa inceapa sa se contureze si sa ia forma finala. Unii spun ca vrem “sa facem senzatie” insa noi spunem ca vrem sa facem doar evenimente incarcate de fapte, sentimente, trairi, vibratii, ce in final vor deveni amintiri – speram placute. Alocuri, trebuie sa recunoastem, am avut si piedici ( a se citi – comentarii nedorite si afirmatii nefondate facute de oamnei doar rau voitori – ca sa nu le zicem invidiosi), care nu ne-au complicat viata ba din contra ne-au facut sa fim si mai buni in ceea ce intentionam sa realizam. Asa sunt oamenii! – “Creatii ale Celui de Sus”, cu calitatile si defectele lor – lucru pe care noi il intelegem si nu ne suparam. Dar fiindca vorbeam de Creator as vrea sa folosesc aceasta oportunitate sa multumesc pentru tot ajutorul si suportul celor de la Biserica “Invierea Domnului” din Hamilton respective Presedintelui Dorin Ginsca si Preotului Lucian Puscariu. Suportul lor financiar a fost de apreciat dar mai ales suportul lor operational a salvat foarte multi bani. Sa ai o sala pusa la dispozitie gratuit cu toate facilitatile este o piatra mare pusa la temelia “Galei”. Apoi apreciam mult si suportul legal al evenimnetului pe care l-am primit neconditionat.Toate astea au facut ca pe parcursul celor doua zile sa putem aduce mai multe zambete pe fetele celor mici. Fiinta umana este cea mai complexa opera, insa este cea mai graitoare. Ochii lor au vorbit, zambetul, fata, fiecare clinchet al glasului si fiecare miscare au aratat bucurie si buna dispozitie.
Ne-am distrat atat de tare pe muzica lui Gilmar Oprisan de am uitat sa mai mancam…putin cam neintalnit la comunitatea noastra. Apoi am uitat ca trebuie sa plecam si numai cand cei mici au venit sa ne traga de mana ne-am amintit ca este 2.30PM. Banii stransi de la Gala au facut fericiti un total de peste 116 copiii. Peste 25 dintre ei au sarbatorit pe parcursul a doua zile. Cei ai caror parinti au fost mai increzatori ca pana si vremea se va schimba la zambetul unui copil, au venit pregatiti cu cortul si au ramas la ferma peste noapte. Au venit romani din Markham, Richmond Hill, Kitchener, Oakville, Burlington, Milton, Hamilton si Guelph. Am beneficiat cu totii de distractie, tobogane gonflabile, jocuri, cadouri, zmee si nu in ultimul rand de o bataie cu peste 400 de baloane cu apa.
Dar timpul trece. Azi devine ieri. Maine devine azi si apoi ieri. Poimaine devine maine apoi azi apoi ieri… si trece. Si trece. Dar sunt amintiri care raman, şi raman prin natura lor. Sau prin mesajele pe care copiii intr-o romanesca curata le-au spus la plecare: “Why we cannot camp forever?” Multi dintre cei mici au fost suparati ca trebuie sa plece si acasa…
Unii spun ca timpul este cel mai bun remediu atunci cand vrei sa desafori ceva si ca “el le rezolva pe toate”. Dar credeti ca noi o sa stam si o sa asteptam sa treca timpul pana la anul cand o sa sarbatorim din nou? Nu! Noi spunem ca punand la cale un nou plan – este cel mai bun remediu. Deci… “planuim” din nou…
Inca o data va multumim tuturor celor care ati facut posibila organizarea acestor doua zile de sarbatoare pentru cei mici si mai ales celor doua organizatii romanesti – care desi nu ne-au cunoscut – si carora nu le-am cerut nimic – dar care afland de evenimentul pe care intentionam sa il organizam – ne-au oferit suportul lor neconditionat. Multumim AREC si RBNS pentru incredere! Credem ca nu v-am dezamagit nici pe voi! A se citi – Association of Romanian Engineers in Canada si Romanian Business Network Society.
Pana la urmatoarea postare, numai de bine!

Corect, inceputul e cel mai greu. Anul trecut, dupa cinci ani de la inceputuri am lansat pagina de web. Anul acesta am zis sa mai facem ceva – si incepand de astazi – inauguram o noua sectiune in cadrul paginii ROCATEACH. Se numeste BLOG si se vrea a fi o serie de articole despre diferite subiecte in ideea colectarii de informatii – virtual.
Am zis sa incep de la definitie si am cautat o definitie mai buna… In Limba Romana, cei cu studii in literatura limbii romane l-au tradus drept “jurnal web” sau “jurnal virtual” desi oficial el nu este un cuvant din dictionarele de limba romana. Asa ca m-am decis sa nu il traduc si sa ii zic tot „blog”. In fine,definitiile spun ca un blog este un site scris de obicei de un singur autor, subiectele fiind redactate in ordine cronologica dar aparand in ordine inversa. Blogurile ofera de obicei informatii sau comentarii din anumite domenii de interes pentru autorul blogului. Un astfel de jurnal online poate sa contina text, imagine, video, linkuri spre alte bloguri sau pagini web. O caracteristica importanta a blogului o constituie interactivitatea, vizitatorii putand scrie comentarii pentru fiecare articol in parte. Fara feedback, un blog nu poate fi real si convingator, este opinia majoritara a specialistilor in blogging. Ei bine, hai ca incep sa ma pierd in amanunte. Sa trec la motivele care m-au dus la infiintarea acestui blog.
Multi dintre noi credem ca daca plecam intr-o tara straina, gata, totul este mai bine. Eroare. Din cate stim cu totii, nu este simplu – si ca o remarca personala – daca vrem un sfat pe un subiect anume, suntem inclinati sa apelam tot la cei din comunitatea noastra, mai précis la cei care vorbesc aceeasi limba ca si noi, care vin din aceeasi zona a lumii ca si noi si care ne pot intelege. In strainatate, chiar ca emingranti, tot la romani apelam prima data. Dar sunt si romani care considera ca daca au trecut vama, gata, au scapat de griji si de compatrioti si mai ales, nu mai vor sa mai auda, sa mai interactioneze sau sa vorbeasca cu romani. Motive…lista este prea mare ca sa o insiram aici si cuprinde bineinteles aspecte legate de personalitate.
Desi cel mai greu este dorul de cei dragi – care sunt departe, 90% din romanii cu care vorbesti tind sa dea vina pe alegerea facuta – ca sursa a greutatilor. Sotul meu sau sotia mea…copiii…altii sunt raspunzatori – ei sunt motivul, “pentru ca lor sa le mearga mai bine”, este in general inceputul conversatiei. Cat de ipocriti suntem? Citi recunoastem ca am plecat “la capatul lumii” ca sa NE fie mai bine, si noua si copiilor nostri, si celor apropiati? Citi recunosc ca ei insisi au fost de accord sa plece si ca nu I-a suit nimeni in avion “cu de’a sila”.
Sacrificiul de a pleca in alta tara, de a emigra, este un pas major pentru o familie si in general pune la incercare un cuplu – care este de dorit sa reziste la socul schimbarii si la eventualele conflicte ce pot apare ca urmare a posibilelor esecuri. Cuplurile solide rezista si merita sa emigreze, merita sa lupte pentru un viitor mai bun. Nu e usor, dar ce e usor in lumea asta?
Pentru a reusi, sa nu uitam ca exista un prim lucru care face diferenta – si acestia sunt OAMENII – oamenii cu care interactionezi si care, sincer, vor sa te ajute. Calitatea oamenilor de aici este deosebita, si asta vrem si noi sa evidentiem si sa facem tangibil prin blogul nostru – accesul la oameni de calitate.
Pe locul doi, diferenta o fac legile si libertatea populatiei – care si ele te ajuta si te scot de la necaz.
Din punctul meu de vedere, blogul este o modalitate de a ne exprima liber convingerile, ideile si hobbiurile, si de a incerca sa fim o comunitate romaneasca stransa. Modul in care eu privesc lucrurile poate fi cu totul diferit de modul in care ceilalti le privesc, si asa poate reusim sa aflam mai multe informatii – din discutii, din dezbateri. Vreau ca rolul esential al acestui blog sa fie acela de a darui ceva celorlalti si mai ales noilor veniti: de la lucruri simple precum o informatie, un sfat, o gluma, o poezie, pina la lucruri complexe precum un act de caritate, impartasirea dreptei credinte, o campanie de voluntariat intr-un anumit domeniu, lupta pentru o cauza dreapta si altele.
Acest blog nu a fost creat pentru a mai avea un loc virtual in care sa simtim nevoia sa ne descarcam, in care sa ne exprimam frustarile si criticile aduse la sistemul Canadian. Nu criticarea sistemului este scopul nostru ci a modalitatilor de a supravietui si de a reusi in acest sistem.
Momentan va salut … altcineva va reveni peste putin timp cu un nou articol. Acesta a fost primul post, ca orice inceput, un pic mai greu, fara o idee bine stabilita si cu scopul de a face o mica introducere.